Perpessicius, criticul care a învățat să scrie cu stânga după ce și-a pierdut mâna dreaptă

Dumitru S. Panaitescu, cunoscut în lumea literară drept Perpessicius, a rămas în istoria culturii române ca un critic important și editor de referință al manuscriselor lui Mihai Eminescu. Născut la Brăila, în 1891, și decedat la București, în 1971, el a avut o viață marcată de o rană suferită în Primul Război Mondial, care i-a schimbat inclusiv felul în care scria. În urma rănii, Perpessicius și-a pierdut mâna dreaptă și a fost nevoit să deprindă scrisul cu stânga, deși nu era stângaci. Într-o analiză citată în articol, criticul și istoricul literar Paul Cernat pune în paralel această adaptare cu felul aparte în care Panaitescu și-a construit activitatea critică: fără să impună autoritar o direcție și fără să transforme judecata literară într-un instrument de respingere. Cernat îl descrie drept un critic impresionist, deschis către formule și școli literare diverse. Potrivit interpretării sale, Perpessicius evita exclusivismul și sectarismul și aprecia valoarea estetică indiferent de orientarea unei opere. Nici literatura de avangardă nu a fost ocolită de această disponibilitate, iar comentariile sale au acoperit un teritoriu literar amplu. Pseudonimul ales în 1915, înainte de înrolare și de rănirea sa, este explicat prin sensul de „cel care suferă”. Paul Cernat observă că numele poate fi asociat cu o atitudine critică menită să nu-i rănească pe ceilalți prin verdicte dure. Poezia sa de front, inclusă în volumul „Scut și targă”, ar fi transformat experiența războiului într-o expresie livrescă și intimistă. Perpessicius a colaborat și la publicația „Cuvântul”, într-un mediu politic intens, însă, potrivit lui Cernat, activitatea sa literară a rămas concentrată asupra reușitelor estetice. În anii stalinismului, aceeași deschidere față de forme diferite ale literaturii l-ar fi ajutat să-și continue activitatea fără ca vechile sale aprecieri să poată fi reproșate ca derapaje ideologice.